Primarul Iașului, Mihai Chirica, a semnat autorizațiile de construire necesare lucrărilor de modernizare a încă 16 străzi din municipiu.

Este vorba de străzile Alexandru Vlahuță (cu o lungime de 0,264 kilometri și o valoare estimată de 854.859,72 lei), George Coșbuc (0,771 kilometri – 3.640.744,52 lei), șoseaua Rediu – variantă (0,596 kilometri – 2.202.797,12 lei), Sg. Grigore Ioan (0,14 kilometri – 305.535,72 lei), Dumbrava Roșie (1,071 kilometri – 1.734.010,52 lei), Gen. Dr. Nicolae Vicol (0,706 kilometri – 3.404.016,45 lei), șos. Munteni (0,477 kilometri – 3.646.195,82 lei), Str. Dr. Victor Babeș (0,242 kilometri – 1.059.215,30 lei), Theodor Văscăuțeanu (0,319 kilometri – 1.395.811,45 lei), Dumitrașcu Cantacuzino (0,170 kilometri – 988.174,25 lei), Titu Maiorescu (0,456 kilometri – 2.262.725,40 lei), Muntenimii (0,106 kilometri – 1.047.473,70 lei), Turcu (0,223 kilometri – 825.095,08 lei), Aleea Copou (0,280 kilometri – 1.046.654,55 lei), Nicolae Istrati (0,081 kilometri -479.566,52 lei) și Pojărniciei (0, 261 kilometri – 1.011.611,55 lei).

Indicatorii tehnico-economici ai proiectelor de modernizare a acestor străzi au fost aprobați în mai multe ședințe ale Consiliului Local.

Valoarea totală a investiției este estimată la 25.904.487,67 lei. Licitațiile aferente și lucrările efective de modernizare sunt programate să înceapă din 2020, după adoptarea viitorului buget local.

Articolul precedentCadastru gratuit pentru mai multe comune ieșene, din anul 2020
Articolul următorDan Barna: „Ne dorim ieșirea din criză, nu să rămânem într-o criză mai călduță“