Primăria Iași vrea o pistă de biciclete care să traverseze oraşul de la vest spre est, pe axa Păcurari – Independenţei – Tudor Vladimirescu.

 

Traseul pentru biciclişti trebuie să fie amenajat pe carosabil şi să fie montaţi separatori sau popici reflectorizanţi, în ideea separării de traficul auto. Acest lucru determină interzicerea parcării autovehiculelor pe una dintre cele două părţi ale următoarelor artere: şoseaua şi strada Păcurari, bld. Independenţei, str. Elena Doamna şi bld. Tudor Vladimirescu.

Deocamdată, o decizie în acest sens a fost adoptată în Comisia de circulaţie. Următorul pas este obţinerea avizului de la Poliţia Rutieră pentru ca pista să poată fi amenajată.

„Noutatea constă în amenajarea pistelor pe partea carosabilă, prin interzicerea parcării autovehiculelor pe una dintre cele două părţi ale arterelor menţionate. Practic, pe banda de circulaţie astfel eliberată vor fi amenajate două piste pentru biciclete (pentru cele două sensuri de mers), cu câte o lăţime de 1,5 metri. Pista pentru biciclete va fi separată de benzile destinate traficului rutier prin separatori de sens sau popici reflectorizanţi. Până la obţinerea avizului de la Poliţia Municipiului Iaşi – Biroul Rutier, măsura va fi studiată în continuare inclusiv prin softuri de simulare a traficului“, se arată într-un comunicat al Primăriei.

Articolul precedentIeșean, prins cu bani falși la „păcănele“!
Articolul următorMarian Rada, antrenor secund la Politehnica Iași