Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Costel Cristian Chiper, agent în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui – Postul de Poliție Gherghești, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită şi influențarea declarațiilor în formă continuată. 

Dosarul a fost trimis spre judecare cu propunerea de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză. 

Anchetatorii ieşeni au menţionat că, pe data 25 noiembrie 2018, Costel Cristian Chiper, în calitatea menționată mai sus, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, ar fi cerut de la o persoană, rudă a unui administrator de firmă, suma de 200 de lei (100 de lei pentru sine și 100 de lei pentru un coleg de-al său, Ionuţ Marian Dursan), pentru a-i aplica acesteia, în legătură cu activitatea societății, doar sancțiunea avertismentului. 

În același context, pe data de 28 noiembrie 2018, inculpatul Chiper Costel Cristian a primit, prin intermediul colegului său, suma de 100 lei (conform înțelegerii), ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante”, au afirmat procurorii ieşeni.

Conform acestora, ulterior, în zilele de 5 şi 14 decembrie 2018, Chiper, cunoscând actele dosarului de urmărire penală, l-ar fiabordat pe Ionuț Marian Dursan și ar fi încercat să-l determine pe acesta să dea declarații în cauză prin care să își asume în întregime atât cererea, cât și primirea sumei de bani cu titlu de mită.

În aceeași cauză, procurorii anticorupție au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu inculpatul Ionuţ Marian Dursan, ofițer de poliție judiciară în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, Secția de Poliție Rurală Iana, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. În prezența apărătorului ales, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv trei ani de închisoare cu suspendareau încheiat cei de la DNA Iaşi

 

Articolul precedentPeste nouă milioane de oameni au tranzitat granița de est anul trecut
Articolul următorTrimis în judecată din pricina banilor europeni