Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi va organiza cocnurs pentru ocuparea a trei posturi de medic pentru specialităţile psihiatrie, neurologie şi cardiologie.

Posturile de medici specialişti psihiatri şi cardiologi sunt valabile pentru Ambulatoriul integrat cu cabinete de specialitate CF Iaşi, iar postul de medic specialist cardiolog este disponibil în Secţia Clinică Medicină Internă din cadrul spitalului.

La concurs se pot înscrie medici cu drept de liberă practică, confirmaţi în specialitatea psihiatrie, neurologie, cardiologie.

Datele de susţinere a probelor de concurs vor fi stabilite după aprobarea comisiei de examinare, între 31 şi 90 de zile calendaristice de la momentul publicării în Viaţa Medicală.

Dosarul de înscriere la concurs trebuie să conţină cererea în care se menţionează postul pentru care se concurează, copie după diploma de medic şi adeverinţă sau certificat de confirmare în gradul profesional, copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale, dovadă că nu a fost sancţionat, certificat medical care să ateste să este apt din punct de vedere fizic şi neuropsihic, chitanţă de plată a taxei de concurs, asigurare de malpraxis, cazier judiciar, copia actului de identitate, certificat de naştere şi de căsătorie, CV şi adeverinţă care să ateste vechimea în muncă şi specialitate.

Articolul precedentVasluian, prins băut la volan pe străzile din Iaşi
Articolul următorO importantă arteră din Iași, închisă până la începutul lunii mai a anului viitor – FOTO