Președintele Consiliului Județean Iași, Maricel Popa, a anunțat lansarea licitației pentru proiectarea și execuția lucrărilor de reabilitare a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii “Sf. Maria”. Etapa verificării și avizării documentației de către Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) a fost încheiată, procedura fiind publicată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

„Modernizarea spitalului este esențială pentru întreaga regiune deoarece, în fiecare an, aici sunt tratați peste 45 000 de copii și adolescenți din toate județele Moldovei. După reabilitare, vom avea o clădire care va îndeplini toate standardele pentru desfășurarea actului medical și spitalizarea pacienților în condiții optime. Sperăm ca procedura de achiziție să se deruleze conform graficului stabilit, iar la începutul anului viitor să putem semna contractul”, a declarat Maricel Popa.

Obiectivul proiectului este creșterea eficienței energetice a clădirii prin lucrări de izolație, modernizarea instalațiilor termice, utilizarea unor surse de energie regenerabilă și implementarea unor sisteme de management pentru monitorizarea consumului.

Imobilul în care funcționează unitatea medicală a fost dat în folosință în anul 1970 și până acum nu a mai fost reabilitat. Suprafața utilă a celor trei corpuri de clădire este de 18.668 de metri pătrați.

Articolul precedentPremii pentru peste 400 de elevi olimpici, la Gala Excelenței în Educație
Articolul următorBărbat de 54 de ani fără casă, refuzat de aproape toate spitalele