Vernisajul unei expoziţii de artă a avut loc marţi la Palatul Culturii din Iaşi, iar, pe 19 iunie, se va desfăşura o licitaţie în premieră pentru Iaşi.

La vernisajul expoziţiei de picturi au participat Horia-Roman Patapievici, Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi, şi Felix Aftene, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din România – Filiala Iaşi.

La eveniment au fost expuse peisaje vibrante, portrete rafinate, sobre sau, dimpotrivă, delicate naturi statice, toate meșteșugit așternute pe pânză de maeștrii artei plastice românești, printre care se numără Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady ori Gheorghe Petrașcu.

În cadrul evenimentului, primarul Iaşului, Mihai Chirica, sa declarat încântat de evenimentul care are loc în premieră în oraş.

E un lucru deosebit că aducem această expoziţie cu vânzare la Iaşi. Este cea mai mare pe care o cunosc eu şi prima întrun sistem duplex, în care Iaşul şi Bucureştiul creează o punte de legătură între iubitorii de artă, doritorii de a deţine artă şi, de ce nu?!, iubitorii de frumos, în general. Expoziţia nu este deschisă neapărat celor care vor să cumpere, ci celor care apreciază şcoala de pictură românească şi cea europeană”, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, edilulşef al Iaşului.

Potrivit acestuia, Iaşul este un loc potrivit pentru un astfel de eveniment, având în vedere trecutul cultural şi istoric.

La rândul său, Horia-Roman Patapievici a menţionat că evenimentul încearcă o readucere la normalitate a relaţiei dintre artist, cu produsul lui, şi membrii unei societăţi.

Mă simt foarte onorat să fiu aici, la Iaşi. Oricine este român este şi ieşean. Omagiem acest lucru întrun fel care nu face niciun fel de judecată de superioritate Capitală – provincie. Vorbim despre cultura română, una şi indivizibilă”, a spus marţi Horia-Roman Patapievici.

Conform acestuia, artiştii români, când ajung să îşi atingă valoarea importantă, o fac mereu pe pieţele occidentale, unde ajung la preţuri ridicate pentru operele lor.

Organizatorii au anunţat că, după expoziţie, pe data de 19 iunie, va avea loc o licitaţie în cadrul căreia le vor fi vândute doritorilor diverse opere de artă.

Articolul precedentPericol de explozie. O cisternă cu dioxid de carbon s-a răsturnat la Horlești
Articolul următorProcurorii au trimis în judecată o mamă şi fiica acesteia: vezi de ce!