Decizie de ultimă oră a Primăriei Iași, care incinge spiritele la Iași. Administrația locală a anunțat, în ultima clipă, că nu-și dă aprobarea pentru o manifestație a comunității LGBTQ+. Motivul a fost contextul religios, ținând cont că în aceeași zi este o sărbătoare importantă pentru creștini ortodocși. Decizia Primăriei a venit la scurt timp după o reacție vehementă a Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

„Referitor la ultimele speculații din spațiul public legate de intenția de organizare a unei manifestări LGBTQ în cursul zilei de vineri, 1 octombrie, conducerea Primăriei Municipiului Iași precizează următoarele:

Respectăm Constituția României și prevederile europene referitoare la drepturile și libertățile tuturor cetățenilor.

 

Respectăm solicitările Asociației Rise Out, dar și miile de mesaje și solicitări ale ieșenilor care nu sunt de acord cu mișcarea LGBTQ.

Până la această oră, Primarul Municipiului Iași nu a aprobat un marș LGBTQ pentru ziua de 1 octombrie,” a transmis instituția, într-un comunicat.

 

În acest context, primarul Iașului a cerut să fie evitat orice amestec nepotrivit în viața spirituală a orașului în zona Ștefan cel Mare și Sfânt atât din motive de pandemie, cât și datorită profilului populației și numeroaselor alerte venite din partea unor cetățeni care se împotrivesc acestor manifestări.

Având în vedere faptul că pe 1 octombrie este o manifestare religioasă importantă ortodoxă, pentru a evita orice posibil incident, Primarul Municipiului Iași consideră că organizarea unui marș LGBTQ nu este potrivit, nu va semna aprobarea unui asemenea marș și va reanaliza acest subiect după Sărbătorile Iașului”, se arată în mesajul transmis de Primăria Municipiului Iași.

Joi, pagina oficială a Asociaţiei Rise Out anunța, “cu bucurie, (…) că ne aflăm pe ultima sută de metri cu primul festival Iaşi Pride. Un eveniment important, care închide seria manifestărilor ce s-au desfăşurat în ultimile trei săptămâni la Iaşi”, subliniind totodată că au fost date asigurări autorităţilor în ceea ce priveşte respectarea normelor sanitare.

Vineri dimineață, Ierarhii Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei ai transmis că-şi exprimau îngrijorarea de organizarea marşului. „Am luat act cu adâncă durere că în ziua Acoperământului Maicii Domnului, prima zi a lui octombrie, lună consacrată Sfintei Cuvioase Parascheva, se propagă pe străzile Iaşului chipul păcatului contra firii, care doreşte a fi acceptat drept normalitate, ceva firesc şi de urmat.”

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentExplozie de cazuri HIV, în regiunea Moldovei
Articolul următorUn hack pentru iPhone conduce la plăți contactless Visa