Primăria Municipiului Iași anunță că va recupera de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice suma de 647.060,43 lei, printr-o decizie definitivă și irevocabilă dată săptămâna trecută de Înalta Curte de Casație și Justiție, reprezentând o corecție financiară aplicată la unul dintre cele mai importante proiecte cu finanțare europeană derulate în oraș, „Axa de Dezvoltare Nord – Sud în Municipiul Iaşi”.

În 2016, Ministerul Dezvoltării invocase existența unor presupuse nereguli în ceea ce privește încheierea unui contract de lucrări în valoare de 12.941.2018,40 lei, parte a proiectului general, și aplicase o corecție financiară de 5%. Municipalitatea a contestat atât raportul care viza respectivele nereguli, cât și corecția financiară, iar în noiembrie 2016 Curtea de Apel Iași a dat câștig de cauză Primăriei. Ministerul Dezvoltării a formulat recurs, însă Înalta Curte l-a respins săptămâna trecută ca nefondat, astfel că municipalitatea va întocmi documentația aferentă restituirii sumei menționate.

Finalizat în decembrie 2015 și cu o valoare de circa 85 de milioane de lei, proiectul „Axa de Dezvoltare Nord – Sud în Municipiul Iaşi” a inclus construirea Pasajului „Octav Băncilă” (532 de metri) şi modernizarea a nouă străzi din arealul deservit de pasaj, atât din cartierul Alexandru cel Bun cât şi din Păcurari, cu o lungime totală de nouă kilometri.

Articolul precedentBuletine pentru ieșenii din zona metropolitană
Articolul următorSală Polivalentă cu 15.000 de locuri, la Miroslava