Primăria Iași intenționează să încheie un acord pe patru ani pentru operaţiunile anuale de dezinsecţie şi larvicidare. În acest sens, municipalitatea a lansat o licitaţie, iar valoarea totală a acordului-cadru a fost estimată la 6,8 milioane lei, fără TVA. 

„Toate substanţele şi materialele utilizate în efectuarea serviciilor de dezinsecţie, larvicidare, tratamente împotriva căpuşelor şi tratamente fitosanitare trebuie să aibă un miros plăcut, fără impact negativ asupra oamenilor şi a personalului tehnic. Vor fi utilizate substanţe care să nu lase urme după utilizare, pentru a preveni degradarea mobilierului exterior”, se arată în caietul de sarcini aferent licitaţiei.

Potrivit documentaţiei, acţiunile de dezinsecţie sunt prevăzute pentru perioada aprilie – septembrie, în total 10 treceri prin cartierele oraşului, conform unui plan pus la punct de către Primărie.

Operaţiunile de larvicidare sunt stabilite pentru perioada aprilie – august (câte o acţiune în fiecare lună), iar tratamentele împotriva căpuşelor în intervalul aprilie – iulie (trei acţiuni). Nu în ultimul rând, tratamentul fitosanitar (combatarea dăunătorilor la vegetaţie) este prevăzut pentru luna iunie (o acţiune). Toate operaţiunile vor fi efectuate doar în urma comenzilor Primăriei. Valoarea totală a contractului se ridică la 6,78 milioane lei, fără TVA, iar companiile interesate trebuie să depună oferte cel târziu în ziua de 14 februarie.

Articolul precedentPrimăria vrea să scoată mașinile-școală din Centru
Articolul următorDoi copaci rupți de vânt l-au adus în atenția Poliției