Odată cu încetarea stării de urgență și intrarea în starea de alertă instituite la nivel național pe fondul pandemiei COVID-19, Primăria Municipiului Iași reia parțial activitatea cu publicul, în ceea ce privește activitatea de impozite și taxe locale, începând de joi, 21 mai. Activitatea cu publicul a Direcției Generale Economice si Finanțe Publice Locale Iași se va face în conformitate cu un regulament.

I Reguli privitoare la acces:

Intrarea și ieșirea contribuabililor în / din instituție se vor face astfel:

  1. Sediul din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 11-15, parter (persoane juridice) – Intrarea se realizează exclusiv pe ușa nr. 1 din curtea interioară (curtea comună cu Direcţia Judeţeană de Administrare Drumuri şi Poduri Iaşi), iar ieşirea se realizează numai prin faţă, pe bd Ștefan cel Mare și Sfânt, pe ușa nr. 2.
  2. Corpul B dîn curtea interioară a Primăriei Municipiului Iaşi (persoane fizice) – Intrarea se realizează exclusiv pe ușa nr. 1, situată la parter, la intrarea dinspre str. Agatha Bârsescu, iar ieşirea se realizează numai pe uşa nr. 2, situată înspre colţul din stânga spate al sediului Primăriei Municipiului Iași.
  3. Camera 15 (Corpul B, la parter) – Atât intrarea, cât şi ieşirea se realizează pe ușa nr. 3 aflată la mijlocul clădirii din curtea interioară a Primăriei Municipiului Iaşi.
  4. Centrele de cartier din Tătărași, (str. Vasile Lupu nr. 82), Nicolina (str. Petre Țuţea nr. 2), Păcurari (şos. Păcurari nr. 34), Alexandru cel Bun (str. Tabacului nr. 1), Frumoasa (bd.. Poitiers nr. 22 – 26) – Atât intrarea, cât şi ieşirea se realizează pe ușa principală.

În toate cazurile, intrarea și ieșirea se fac respectându-se următoarele reguli: o persoană intră doar când iese o altă persoană, iar contribuabilii să respecte marcajele care îndrumă fluxurile de intrare și ieşire şi cele de dirijare a sensului de circulaţie în incinta instituţiei.

II Măsuri referitoare la triajul epidemiologic:

  1. În spațiile menționate este permis accesul persoanelor a căror temperatură corporală nu depășește 37,3 grade Celsius. Controlul va fi realizat la intrarea în clădire cu termometre non-contact de către persoane special desemnate pentru aceasta.
  2. Cetățenii trebuie să își dezinfecteze încălţămintea prin ştergerea de covoraşe îmbibate cu substanţe dezinfectante aflate la intrările în fiecare clădire. De asmenea, cetățenii trebuie să își dezinfecteze mâinile cu dezinfectantul aflat la intrările în fiecare clădire.
  3. Pe toată durata prezenţei în instituţie este obligatorie purtarea măştii de protecţie facială (nas și gură), atât pentru personalul instituţiei, cât şi pentru toţi contribuabilii. Lipsa acestui echipament minim de protecţie sau utilizarea lui necorespunzătoare duce la îndepărtarea persoanei din sediul instituţiei. Este interzis accesul persoanelor fără mască, cât și al celor care refuză controlul temperaturii.
  4. Staţionarea în sediul instituţiei este permisă contribuabililor pentru cel mult 15 minute. De asemenea, se va păstra distanţa minimă de doi metri între persoanele care se află în incintă.

III. Recomandări:

În contextul actual recomandăm în continuare ca plata impozitelor și taxelor locale să se fac online (fie prin Sistemul Naţional Electronic de Plată Online ghiseul.ro, fie de pe site-ul Primăriei Municipiului Iaşi – meniul Taxe Online, fie prin virament bancar prin Trezoreria Municipiului Iasi), iar orice cereri sau documente să fie depuse la organul fiscal prin mijloace electronice de transmitere la distanță: fax (0232.410.266) sau e-mail (impozite.taxepf@primaria–iasi.ro în cazul persoanelor fizice, respectiv  impozite.taxepj@primaria–iasi.ro în cazul persoanelor juridice).

Certificatele de atestare fiscală pentru persoane juridice și persoane fizice privind impozite, taxe locale și alte venituri datorate bugetului local, cât și anexa la certificatul de atestare fiscală privind verificarea eligibilității solicitanților de fonduri externe nerambursabile, după caz, pot fi solicitate de contribuabili, precum și comunicate acestora prin platforma pentru integrarea serviciilor de e-guvernare în sistemul electronic național: https://edirect.e-guvernare.ro.

Detalii despre posibilitatea depunerii, operării și eliberării și altor documente administrative prin Ghișeul Online: http://www.primaria-iasi.ro/portal-iasi/anunturi-pmi/primaria-da-posibilitatea-depunerii-operarii-si-eliberarii-documentelor-prin-ghiseul-online/9992/anunturi.

Articolul precedentAndrei Cristea și Cosmin Frăsinescu și-au prelungit contractele cu Politehnica Iași
Articolul următorTânăr din Iași, arestat preventiv pentru trafic de etnobotanice!