Primarul Mihai Chirica intenționează să interzică comercializarea petardelor de orice tip în Iași. În acest sens, municipalitatea a fost întocmit un proiect de hotărâre ce va fi dezbătut într-o ședință a Consiliului Local.

Nerespectarea prevederilor acestei hotărâri de Consiliu Local, în cazul în care va fi adoptată, va constitui contravenție și va fi sancționată astfel:

– cu amendă cuprinsă între 2.400 lei și 2.500 lei – pentru persoanele fizice și persoanele juridice care comercializează petarde de orice tip pe raza Municipiului Iași;

– cu avertisment – pentru persoanele care nu au împlinit vârsta de 16 ani și care utilizează petarde de orice tip pe raza Municipiului Iași;

– cu amendă cuprinsă între 50 lei și 100 lei – pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 16 ani și 18 ani și care utilizează petarde de orice tip pe raza Municipiului Iași;

– cu amendă cuprinsă între 1.000 lei – 1.500 lei – pentru persoanele cu vârsta de peste 18 ani care utilizează petarde de orice tip pe raza Municipiului Iași.

În plus, agresarea oricărui animal sau oricărei păsări prin utilizarea de petarde de orice tip va constitui contravenție și va fi sancționată cu amendă cuprinsă între 2.400 lei și 2.500 lei.

Conform proiectului de hotărâre menționat, contravenientul poate achita jumătate din minimul amenzii în termen de 15 zile de la data comunicării procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor.