Magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au dispus pentru prima oară condamnarea unui individ, pentru o infracțiune rar întâlnită.

Instanța condamnă pe inculpatul Șchipor Mihai la pedeapsa de patru luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunii de rănirea sau schingiuirea animalelor. Admite în parte acţiunea formulată de partea civilă M.C. şi obligă inculpatul Şchipor Mihai să îi plătească acesteia suma de 2.500 de lei, reprezentând daune materiale. Respinge, ca nefondate, celelalte pretenţii formulate de partea civilă”, au menționat judecătorii ieșeni. Sentința nu este definitivă, aceasta putând fi contestată.

Recent, procurorii ieşeni au dispus trimiterea în judecată a lui Mihai Șchipor, în vârstă de 46 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de rănirea sau schingiuirea animalelor.

Pe data de 16 aprilie 2017, în jurul orei 17.00, inculpatul a lovit intenţionat cu tractorul o bovină din rasa metis, de culoare neagră, care aparţine persoanei vătămate M.C., provocându-i o fractură deschisă la metatarsul stâng, cu un prognostic vital grav, în timp acesta ce se afla pe cultura sa de lucernă din satul Buhăeni, comuna Andrieșeni, judeţul Iași”, a declarat Monica Palaghia, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.

Potrivit anchetatorilor, la data menționată, mai multe vaci din cireada sătenilor din Buhăeni au intrat în cultura de lucernă a lui Șchipor, astfel încât acesta a hotărât să meargă în direcţia respectivă pentru a le îndepărta, deplasându-se cu un tractor, care avea atașat un plug.

Oamenii legii au adăugat că, după ce au trecut de calea ferată din acea zonă, fiul lui Șchipor, care l-a însoțit, a coborât de pe tractor și a început să fugărească vacile aflate pe cultura de lucernă, în timp ce inculpatul le urmărea cu tractorul.

În aceste condiţii, inculpatul a ajuns din urmă bovina persoanei vătămate M.C. şi a lovit-o cu tractorul, trecând efectiv peste aceasta. În urma impactului, bovina a rămas căzută la sol, suferind răni la picioarele posterioare, iar inculpatul a oprit vehiculul, pentru a evalua avariile produse tractorului”, a mai spus Monica Palaghia.

Anchetatorii au adăugat că, inițial, bărbatul a declarat că vaca ar fi fost lovită de un tren, apoi, pe parcursul urmăririi penale, s-a prevalat de dreptul de a nu da declarații.

 

Articolul precedentALERTĂ: Copil înjunghiat pe o stradă din Iaşi!
Articolul următorPasiunea pentru pescuit i-a adus o pedeapsă din partea judecătorilor