Agenţii din cadrul Secției IX de Poliție Rurală Hârlău au oprit, pentru control, pe raza comunei Focuri, un autoturism condus de un tânăr, de 28 de ani, din localitate.

Deoarece șoferul mirosea a alcool, el a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul a fost dus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Astfel, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. 

 

Articolul precedentAlertă de pestă porcină la Iași
Articolul următorO nouă ediție a Galei Excelenței în Educație. Vor fi premiați cei mai buni elevi și profesori