Polițiștii au prins pentru prima dată un ieșean drogat la volan, conform datelor arătate de aparatul de măsurat nivelul substanțelor cu efect psihoactiv.

Astfel, oamenii legii au precizat că, ieri, în jurul orei 1.05, agenţii din cadrul Biroului Rutier Constanţa au prins un bărbat în vârstă de 32 de ani, din municipiul Iaşi, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Mamaia, din staţiunea cu același nume, fiind sub influenţa substanţelor cu efect psihoactiv.

În urma testării cu aparatul drug-test, rezultatul a fost pozitiv la canabis, conform oamenilor legii. 

 

Articolul precedentDosare penale în trafic, din pricina alcoolului
Articolul următorTânără ieşeancă, implicată într-un accident rutier cu victimă