Agenţii din cadrul Poliţiei oraşului Podu Iloaiei au fost sesizaţi prin numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 de către un bărbat cu privire la faptul că a surprins în curtea locuinţei sale unindivid care a deschis uşa la coteţul de păsări, cu intenţia de a le fura.

Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, fiind identificată persoana bănuită de comiterea faptei: un bărbat de 40 de ani, din oraşul Podu Iloaiei.

Acesta le-a declarat poliţiştilor că, fiind în stare de ebrietate, s-ar fi întâlnit cu un alt bărbat şi ar fi hotărât să mergă la locuinţa părţii vătămate pentru a fura găini.

Ulterior, ar fi intrat în curtea locuinţei respective, prin escaladarea gardului, dar acesta ar fi fost surprins de proprietar.

În cauză a fost întocmit un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu şi tentativă de furt calificat.

Articolul precedentAutoritățile ieșene, în ALERTĂ! Caută un bărbat care s-ar fi înecat în lacul Rediu
Articolul următorSuspectați de trafic de DROGURI, în cătușe la Iași!