Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași au precizat că sediul în care îşi desfăşoară activitatea este unul impropriu.

Conform prim-procurorului Mihaela Apostol, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași își are sediul într-o clădire de patrimoniu, alături de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, compartimentarea acestuia nefiind adecvată desfășurării în condiții optime a activității specifice unor asemenea instituíi, imobilul nefiind proiectat pentru o astfel de destinație.

Astfel, unei persoane din cadrul unităților menționate îi revine, în medie, 5,35 mp de spațiu util (spațiu în care se află și mobilierul și tehnica aflată în dotare). Activitățile de urmărire penală se realizează în condiții improprii, procurorii desfășurându-și activitatea în birouri mici, ocupate parțial de mobilier, dosare, tehnică IT. Din lipsă de spațiu nu s-a putut amenaja o cameră de anchetă. Pentru desfăşurarea în condiţii normale a activităţii unității de parchet se impune asigurarea unui spaţiu care să ofere un număr mai mare de birouri, spaţii suplimentare destinate arhivei, spaţii de arhivare a documentelor clasificate, cameră de anchetă, sală de studiere a dosarelor de către părţi, spaţii destinate ţinerii persoanelor reținute/arestate”, a menţionat prim-procurorul ieșean.

 

 

Articolul precedentMai puţine dosare de corupţie la Parchetul de pe lângă Tribunal
Articolul următorPompierii au comemorat cutremurul din ’77: ce reguli trebuie respectate în cazul unui SEISM puternic!