Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat, joi, că CJ Suceava va depune un nou proiect pentru piste de biciclete finanțat prin PNRR, în parteneriat cu județele Botoșani și Iași.
Potrivit acestuia, traseul pleacă de la Aeroportul „Ștefan cel Mare Suceava”, include municipiul și zona Suceava, cu Mănăstirile UNESCO din Suceava și Pătrăuți, trecând apoi prin Dragomirna Adâncata, Hânțești și Liteni. În județul Botoșani, trece prin Bucecea și continuă prin județul Botoșani, apoi intră în județul Iași.
„Traseul propus măsoară, în total, pe cele trei județe 203 km, valoare estimată pe total proiect 16,7 milioane euro, din care județul Suceava, 55 km în valoare 4,5 milioane euro, județul Botoșani, 112 km cu 9,2 milioane euro și județul Iași, 36 km cu 2,9 milioane euro”, a spus Flutur.
Participarea județului Suceava la acest proiect urmează a fi propunere pe ordinea de zi a ședinței extraordinare de joi a CJ Suceava.
Sursa: Realitatea de Botosani