Proiectul „Construire Centru de Excelenţă pentru Diagnosticarea şi Tratamentul Demenţei Alzheimer”, propus spre finanţare de către Institutul de Psihiatrie „Socola” Iaşi a fost declarat eligibil. 

Proiectul are o valoare de 1.444.444 de euro (din care 1.300.000 finanţare nerambursabilă) şi va intra în următoarea etapă a procesului de evaluare şi selecţie, cea tehnică şi financiară.

În condiţiile în care, în acest monent, în România nu există un sistem standardizat privind prevenţia şi asistenţa pacienţilor cu demenţă Alzheimer, Institutul de Psihiatrie „Socola” Iaşi va implementa un proiect în premieră pentru ţara noastră. Acesta este structurat pe două obiective: depistarea pacienţilor în stadiul de pre-demenţă a bolii Alzheimer prin screening populaţional (prin determinarea cantitativă din sânge a unor biomarkeri biochimici; coordonatori prof. dr. Roxana Chiriţă şi dr. Brânduşa Vornicu) şi construirea unui „Sat Alzheimer” la secţia exterioară Bârnova a Institutului, după modelul olandez pentru asistenţa pacienţilor cu Alzheimer în stadiul II (stadiul mediu de evoluţie a bolii).

În 2015, la nivel mondial, conform Raportului Asociaţiei Mondiale Alzheimer, erau diagnosticate cu demenţă Alzheimer peste 46 de milioane de persoane, estimându-se că în 2050 numărul bolnavilor cu această maladie devastatoare va depăşi 100 de milioane.

„Este un prim pas, extrem de important, pentru construirea «Satului Alzheimer», unul din proiectele pentru care Institutul a militat foarte mult. Din punct de vedere al infrastructurii, «Satul Alzheimer» va fi un ansamblu de clădiri (case pentru bolnavi, magazine, cafenele, restaurante, sală de spectacole) şi de spaţii de relaxare (parc, grădină de flori, de zarzavat, teren de sport). Din punct de vedere medical, toți locuitorii «satului» vor urma un tratament medicamentos, însă, mai presus de orice, nu vor fi priviţi ca nişte pacienţi propriu-zişi, ci ca oameni care vor trăi în respectivul centru având o anumită boală”, a declarat dr. Gabriel Oprişanu, manager al Institutului de Psihiatrie „Socola” Iaşi.

Primul „sat autonom” a fost deschis în Olanda, în 2009, şi, de atunci a inspirat alte proiecte similare în Franţa sau Statele Unite.

În linii mari, „Satul Alzheimer” va fi un spaţiu special amenajat pentru pacienţii cu Alzheimer, oferindu-le acestora un stil de viaţă cât mai normal posibil din punct de vedere fizic. Va reprezenta un mediu prietenos în care pacienţii să nu realizeze că viaţa lor s-a schimbat, un mediu care să le ofere activităţi pe care le-au practicat cu plăcere înainte de îmbolnăvire, un loc unde să le fie redată demnitatea umană. „Va fi o comunitate medicală care va reproduce modelul unei comunităţi obişnuite şi în care pacientul va fi, de fapt, un membru al comunităţii, cu o activitate cotidiană similară celei de dinaintea îmbolnăvirii. Vorbim, aşadar, despre o mare familie, iar fiecare membru va fi implicat în activităţi de petrecere a timpului în comun”, a mai spus dr. Gabriel Oprişanu.

Personalul medical nu va purta halate albe, iar persoanele care vin în contact cu pacienţii vor fi ergoterapeuţi, psihoterapeuţi, psihologi, kinetoterapeuţi, asistenţi şi medici. Pacienţii, împreună cu ergoterapeuţii, vor face zilnic cumpărături în magazinele construite în „sat”, vor pregăti micul dejun şi cina. În cadrul acestui centru se va crea un nivel ridicat de normalitate pentru pacienţi, care vor putea să meargă la cumpărături, să gătească, să stea pe o bancă în parc, să bea o cafea la o terasă, să picteze, să cânte la pian, să socializeze în siguranţă, fără a se confrunta cu riscurile din „lumea reală”.

Valorea întregului proiect transfrontalier depus de Institutul de Psihiatrie „Socola” Iaşi şi Spitalul de Psihiatrie Bălţi, Republica Moldova, se ridică la 1.790.794 euro (Institutul de Psihiatrie „Socola” Iaşi – 1.444.444 euro, 1.300.000 finanţare nerambusabilă, şi Spitalul de Psihiatrie Bălţi – 346.350 euro, 311.715 euro finanţare nerambursabilă), banii urmând a fi obţinuţi prin Programul Operațional ENI Romania – Republica Moldova 2014-2020.

Date statistice: în 2015, la Institutul de Psihiatrie „Socola” Iaşi au fost asistaţi 2.594 de pacienţi cu demenţă (dintre care 423 demenţe Alzheimer), în 2016 – 2.690 (dintre care 425 demenţe Alzheimer), în 2017 – 2.622 (dintre care 348 demenţe Alzheimer), iar în 2018 – 4.322 (dintre care 573 demenţe Alzheimer).

Articolul precedentAproape de MOARTE, după ce a căzut în scara unui bloc
Articolul următorACCIDENT: A intrat cu mașina într-o autospecială de Poliție!