Peste 100 de grefieri ieșeni protestează în fața Palatului Justiției.  Protestatarii au pancarte prin care își manifestă nemulțumirea față de lipsa de respect față de statutul de grefier. 

Printre mesajele de pe aceste pancarte sunt: „Respectați grefierii”, „România este stat european”, „Respectați statutul grefierului”. Manifestanții sunt din cadrul instituțiilor ieșene, și anume Judecătorie, Tribunal și Curtea de Apel.

În raza Curții de Apel Iași sunt aproximativ 450 de grefieri în total. Cauzele urgente sunt acoperite de către reprezentanţi.

Protestul vine ca urmare a deciziei parlamentarilor de a vota eliminarea pensiilor de serviciu. Arhivele şi registraturile sunti închise de la ora 10.00, iar şedinţele de judecată se vor suspenda. Această situaţia ar urma să devină permanentă dacă legea va fi adoptată.

Articolul precedentConsiliul Director al Politehnicii Iași pune batista pe țambal: Nu acceptă demisia lui Ambrosie și îl susține pe Teja
Articolul următorS-a stabilit. Cine este noul subprefect al Iașului