Ieșenii care locuiesc în zona Iași – Bârnova vor protesta împotriva stării jalnice a drumului pe care sunt nevoiți să stea cel puțin o oră pentru a intra în Șoseaua Bucium.

Aceștia intenționează ca joi, 19 septembrie, de la 8:30, să se întâlnească la limita rutiera a localității Bârnova cu Iași, unde începe betonul rutier pentru a stabili pașii viitori ai protestului lor.

„Dragi vecini și concetățeni care își duc amarul pe acestă stradă, vă reamintim că joi 19 septembrie, ora 8:30 ne adunăm la limita rutieră a localității Bârnova cu Iași – unde începe betonul rutier. Pentru aceasta este nevoie de o implicare masivă a tuturor celor ce sunt afectați de acestă situație. E vorba și de cetățenii comunei Bârnova, dar și Cercu și Todirel, cât și a firmei de transport public. Vă rugăm să faceți ca acest mesaj să ajungă la fiecare cetățean.

Haideți să lăsăm indiferența deoparte și să ne unim pentru un scop comun: Strada Bârnova!”, este mesajul apărut pe pagina de FB Todirel Barnova.

Articolul precedentIeşenii vor călători gratis cu mijloacele de transport ale CTP. Vezi când
Articolul următorALERTĂ: Pacient, găsit MORT, în curtea unui SPITAL!