Potrivit datelor Agenției Județene de Ocupare a Forțelor de Muncă (AJOFM) Iaşi, rata şomajului îşi continuă trendul descendent de la începutul anului, în județul Iași. Astfel, la sfârşitul lunii trecute, procentajul celor fără loc de muncă a atins un nou minim istoric, coborând sub 2,95%. În momentul de față, în Iași, mai sunt doar 8.657 de şomeri, dintre care 6.528 fac parte din categoria peste 40 de ani şi cu domicilii preponderent în mediul rural, fără studii ori cu nivel aproximativ de şcolarizare.

În rândul absolvenţilor de facultate, doar 294 de persoane mai sunt acum în căutare unui loc de muncă.

Prin intermediul Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, 3.659 de persoane și-au găsit un loc de muncă, dintre care 1.381 sunt femei. Aproape 2.000 de persoane din mediul rural şi-au găsit de muncă.

Oferta de locuri de muncă în județul Iași se află în creştere, fiind vacante 820 de posturi. Cele mai multe sunt în construcţii – 238. În industrie, oferta cuprinde 100 de locuri de muncă. Pentru cei care vor să lucreze în străinătate sunt disponibile 500 de oferte din diverse domenii. Astfel, Ungaria, Norvegia, Olanda şi Germania însumează peste trei sferturi din locurile de muncă.

Articolul precedentAproape 50 de pelerini au avut nevoie de îngrijiri medicale, la Iaşi
Articolul următorPagube produse în județul Iași din cauza plilor din ultimele zile