Agenții din cadrul Poliției Municipiului Iași și Secției Regionale de Poliție Transporturi Iași au acționat recent pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 106 amenzi, în cuantum de 35.450 de lei, dintre care 10 pentru efectuare de depășiri neregulamentare, 4 pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată și 92 pentru alte abateri. De asemenea, au fost reținute 14 permise de conducere.

De exemplu, un tânăr de 19 ani, din județul Suceava, a fost sancționat contravenţional, fiindu-i reținut permisul de conducere, deoarece în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Iași nu a respectat semnificaţia semnalelor acustice şi luminoase în funcţiune şi barierele coborâte de la o trecere la nivel cu calea ferată.

 

Articolul precedentPelerinaj la Sfânta Parascheva. CFR anunță că a suplimentat trenurile până la Iași
Articolul următorActivitate transnațională, coordonată de un colegiu ieşean