Autoritatea locală va aloca o sumă consistentă pentru a reface pasajul subteran din cartierul Frumoasa.

Municipalitatea intenționează să renoveze pasajul subteran din cartierul Frumoasa. Primarul Mihai Chirica a precizat că valoarea investiției se ridică la suma de 4.9 milioane lei.

Lucrările urmează a se desfășura pe parcursul a opt luni. Printre modernizările aduse pasajului se numără montarea de camere de supraveghere video atât în interiorul acestuia, cât și pe scările de acces, refacerea sistemului de colectare și dirijare a apelor pluviale, montarea unui sistem de iluminat led pe toată lungimea pasajului, facilitarea deplasării pentru persoanele cu dizabilități prin montarea de scaune mobile pe rampele de acces, construirea de copertine deasupra scărilor de intrare și ieșire.

Pasajul pietonal subteran Frumoasa are o lungime totală de 40 de metri și asigură subtraversarea unui pachet de trei linii de cale ferată, între cartierul Nicolina, pe strada Libertății, și cartierul Frumoasa, pe stradela Cetățuia.

Articolul precedentNeînțelegeri între USR și PLUS Iași
Articolul următorAlertă la Iași! Un chinez, suspect de coronavirus, izolat la domiciliu 14 zile!