Astăzi, de la ora 9.30, la Iași va fi celebrată Ziua Drapelului Național, ceremonial ce se va desfășura în Piața Tricolorului, în fața Casei Pătrate, pe str. Anastasie Panu.

La manifestările consacrate acestei sărbători vor participa reprezentanți ai Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt”, oficialități locale și reprezentanți ai clerului.

Organizarea manifestărilor va genera o serie de restricții de circulație. Astfel, între orele 8.30 și 11.00, în funcție de necesități, circulația rutieră va fi interzisă pe str. Anastasie Panu, între str. Palat (zona semafoarelor de lângă Școala „Gheorghe Asachi”) și str. Achim Stoia (Moldova Center). Circulația autovehiculelor va fi deviată pe liniile de tramvai.

Articolul precedentPensionar amendat din cauza unei căruţe
Articolul următorÎn bucluc, din pricina… şamponului!