Cu ocazia evenimentelor care vor avea loc pe 24 mai în cadrul Festivalului Internaţional al Educaţiei (FIE), Primăria Iași a stabilșit mai multe restricții de circulație. Acestea au în vedere în special zona Palatului Culturii, dar şi traseele pe care le vor parcurge studenţii în cadrul Marşului Tradiţional al Absolvenţilor. 

Primele discuţii pe această temă au avut loc la sfârşitul săptămânii trecute la Comisia de circulaţie, astăzi sau mâine fiind aşteptată o dispoziţie a primarului pentru oficializarea lor. Restricţiile de circulaţie vizează zona străzilor Anastasie Panu şi Palat, fiind posibilă inclusiv închiderea circulaţiei tramvaielor pe 24 mai, începând cu ora 15.00.

Mai mult, între orele 16.00 – 17.30, în aceeaşi zi, pe patru trasee din oraş vor mărşălui absolvenţii: dinspre universităţile din Copou, Tudor şi Independenţei cu destinaţia finală Palatul Culturii. După marşul absolvenţilor, pe esplanada din faţa Palatului va avea loc un concert susţinut de Dan Bittman, Cristi Minculescu, Ştefan Boldijar, Adrian Despot, Călin Goia, Mircea Baniciu, Flavius Buzilă, Paul Ciuci şi orchestra simfonică Bigg Dimm a’Band. Primăria a estimat costurile pentru organizarea concertului la peste 560.000 lei.

Articolul precedentCine a câştigat etapa judeţeană a concursului “Cu viaţa mea apăr viaţa”
Articolul următorTrei candidați pentru postul de arhitect șef al Iașului