Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Iaşi, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași, au efectuat recent patru percheziții domiciliare, în municipiul Pașcani.

Au fost vizate persoane bănuite de introducere în țară de droguri de risc (canabis), trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu.

De asemenea, un tânăr a fost surprins de către polițiștii de combatere a criminalității organizate din Iași, în flagrant delict, în timp ce ridica în municipiul Iași un pachet ce ar fi fost expediat din Spania și care ar fi conținut canabis.

“Din cercetările efectuate până în prezent s-a constatat că membrii rețelei ar fi comercializat drogurile pe raza municipiului Pașcani, la prețuri cuprinse între 60 și 80 de lei gramul de canabis, în funcție de cumpărător și frecvența cu care acesta își procura drogurile respective în vederea consumului”, au precizat oamenii legii.

În urma prinderii în flagrant și a percheziţiilor, a fost ridicat un kilogram de droguri de risc (canabis), bani și alte bunuri folosite în derularea activității infracționale.

Patru persoane au fost duse la audieri, iar doi tineri, ambii de 29 de ani, din Pașcani, au fost reținuți pentru 24 de ore, iar o tânără de 20 de ani, din aceeași localitate, a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile.

 

Articolul precedentDoi minori, condamnaţi după ce au încercat să jefuiască o pensionară care a MURIT
Articolul următorPolitehnica Iași a primit licența pentru următorul sezon. Meci de palmares la Chiajna