Salubris SA a lansat o aplicație pentru telefoanele mobile care folosesc sistemul de operare Android. Aplicația se numește Salubris Comenzi și este destinată persoanelor juridice care doresc să plaseze comenzi de ridicare a deșeurilor.

Aplicația a devenit funcțională pe 1 februarie, fiind accesibilă și intuitivă. Aplicația permite beneficiarilor să lanseze comenzi 24 de ore din 24, să stabilească ziua și intervalul orar pentru executarea comenzii, să stabilească tipul de deșeu și numărul de recipiente, precum și să urmărească statusul comenzii lansate.

Tot ceea ce trebuie să facă beneficiarii este să descarce și să instaleze aplicația de pe Google Play (Magazin Play) și să o activeze cu ajutorului codului de acces. Pentru a putea primi codul de acces este necesar un apel la numărul de telefon 0736.888.690 sau un e-mail la adresa [email protected], pentru a pune la dispoziția reprezentanților Salubris SA adresa punctului / punctelor de lucru, numele persoanei de contact (administrator), numărul de telefon și adresa de e-mail.

Prin această aplicație mobilă Salubris SA dorește să vină în sprijinul beneficiarilor care își vor gestiona mai bine activitatea și vor avea o evidență clară a tuturor comenzilor pe ultimele 60 de zile.

Articolul precedentBănuit de săvârşirea unei infracţiuni, încătuşat pe aeroport în Marea Britanie
Articolul următorLocuri de muncă sunt disponibile pentru ieşeni