Un marş motorizat pentru autostradă, după cel în toamna anului trecut, pe traseul viitoarei axe rutiere, Ungheni – Iaşi – Tg. Neamţ – Ditrău -Tg. Mureş, va avea loc sâmbătă, 19 mai.

O coloană cu autovehicule din toate judeţele Moldovei va ajunge la Bucurelti, participanţii solicitând deblocarea proiectului. Organizatorii mizează pe participarea a peste 1.000 de maşini, inclusiv din Mureş, Covasna şi Brăila.

Marșul este organizat de Asociaţiile „Împreună pentru A8“ şi „Moldova vrea autostradă“.

„Grupul de iniţiativă «Împreună pentru A 8» organizează în ziua de sâmbătă, 19 mai 2018 un marş motorizat spre Bucureşti. Punctul de întâlnire va fi la intersceţia drumurilor E 85 şi E 581, în dreptul localităţii Tişiţa, la orele 12.00. Coloana de maşini îşi va continua marşul spre Bucureşti, spre Guvern începând cu orele 13.00“, au anunţat reprezentanţii grupului de iniţiativă. Potrivit acestora, scopul marşului este „de a obliga factorii responsabili de dezvoltarea infrastructurii rutiere din România să-şi asume măsuri concrete, transparente şi reale pentru demararea lucrărilor de construire a autostrăzilor din Moldova, a autostrăzii A 8, Ungheni – Iaşi – Târgu Mureş precum şi a autostrăzii A 7, Suceava – Bacău –Bucureşti“. Pot participa la marş posesori de motociclete, autoturisme, dube, camioane, TIR-uri, autobuze/autocare, microbuze, etc.

Articolul precedentPeste cinci milioane de lei, pentru investiții în județul Iași
Articolul următorȘi-a amputat singur mâna cu toporul!