Cei mici, dar și cei mari sunt așteptați în parcul ansamblului să se bucure de atracția iernii, Palas Ice.

Cu o suprafață de 1.200 mp, care poate găzdui până la 300 de persoane, patinoarul este locul potrivit unde poți să îți petreci timpul liber alături de prieteni, dar și de copii, și să vă distrați împreună. Patinoarul va fi funcțional până la o temperatură de maximum 12 grade Celsius.

Palas Ice are sesiuni de patinaj de luni până joi, de la ora 12:00 până la 21:30, iar în weekend, distracția începe de la 11.00 și se încheie vineri și sâmbătă la ora 22.30, în timp ce duminică, la ora 20.30. Palas Ice oferă și cursuri pentru începători în fiecare miercuri de la ora 16:00 și sâmbăta de la 09:00. Cei care au mai multă experiență pe gheață sunt invitați miercurea, de la 16:50, dar și sâmbăta, de la ora 10.00, la cursul pentru avansați.

Cei care vor să plutească pe gheață timp de o oră și jumătate trebuie să știe că de luni până joi intrarea este 10 lei pentru copii și 18 lei pentru adulți. De vineri până duminică, tariful pentru cei mici este de 12 lei, iar pentru cei mari, 20 de lei.

Cei și-au propus să patineze toată iarna, au la dispoziție abonamente, cu prețuri care pornesc de la 70 de lei. Iubitorii de mișcare al căror echipament este incomplet pot închiria patinele de la Palas Ice, cu 15 lei.

Articolul precedentRiscă 10 de ani închisoare și era căutat de autoritățile germane. A fost prins la Iași
Articolul următorAccident rutier mortal, pe o stradă din Iaşi!