Un patron din județul Iași a fost pedepsit de către judecători, după ce a fost acuzat că ar fi comis o infracțiune.

Judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au dispus condamnarea lui Constantin Hlihor la pedeapsa rezultantă de un an, zece luni și 20 de zile de închisoare, cu suspendare, pentru trafic de influență în formă continuată.

Instanța obligă inculpatul Hlihor Constantin la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, câte două ore pe zi, cu excepția zilelor de duminică și a zilelor declarate, potrivit legii, sărbători legale, în cadrul Primăriei orașului Podu Iloaiei sau la Unitatea de Asistenţă Medico Socială Podu Iloaiei, potrivit programului ce va fi stabilit cu acordul consilierului de probaţiune. Confiscă de la inculpat suma de 800 de euro”au menționat magistrații ieșeni. Sentința nu este definitivă, ea putând fi contestată. 

Procesul individului a început pe data de 29 decembrie 2017. Bărbatul a fost trimis în judecată de procurori, fiind acuzat de trafic de influenţă legat de Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”.

Atunci, ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție (DGA) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (SJA) Iaşi au finalizat cercetările, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Constantin Hlihor, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată.

În a doua jumătate a lunii ianuarie 2017, inculpatul a cerut şi a primit de la o persoană denunțătoare în cauză suma de 800 de euro, lăsând să se creadă că poate interveni pe lângă profesorii din cadrul unei universități din Iași pentru ca aceștia să-i acorde note de trecere la toate examenele din sesiunea aflată în desfășurare. Ulterior, la începutul lunii februarie 2017, inculpatul i-a cerut denunțătoarei să întreţină relaţii intime cu el în schimbul intervenției sale pe lângă cadrele didactice universitare, lăsând să se creadă că, în acest mod, va obţine note de trecere la toate examenele pe care le va susţine, inclusiv la cele din anii următori”, au declarat procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

Instituţia vizată de promisiunile făcute de Hlihor, care este administrator al unei firme ce se ocupă cu comercializarea produselor de horticultură, este Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”, din Iaşi, iar denunţătoarea este o studentă din cadrul Facultăţii de Horticultură, potrivit anchetatorilor. 

 

Articolul precedentAngajate ale unei creșe, demise de primar după apariția unor înregistrări
Articolul următorȘPAGĂ pentru documente eliberate de Primărie! Ce s-a întâmplat cu funcționarul