Comuna Ciurea are un alt viceprimar, Elena Toma, care ocupa această funcţie încă din 2008, fiind înlocuită în ultima şedinţă a Consiliului Local cu Mihai Patlagică, ambii membri PSD. Primarul comunei spune că propunerea aparţine colegilor de partid.

În Consiliul Local al comunei, din cei 17 membri, 13 sunt social-democraţi, doi, liberali, şi doi, de la ALDE. Pe pagina de internet a Primăriei Ciurea nu figurează însă nimeni pe funcţia de viceprimar şi nici pe cea de secretar.

Pe de altă parte, Elena Toma a preferat să nu facă nicio declaraţie, fiind în concediu medical atunci când a avut loc şedinţa CL în care şi-a pierdut funcţia de viceprimar. ACeasta îşi păstrează însă calitatea de consilier.

Ciurea este una dintre comunele mari ale judeţului şi a doua suburbie a Iaşului, după Miroslava. Cu peste 15.000 de locuitori, comuna cunoaşte în ultimii ani o dezvoltare accelerată în domeniul imobiliar, în special în Lunca Cetăţuii.

Articolul precedentInteres maxim pentru facultățile de la „Al. I. Cuza“
Articolul următor472 de candidați la examenul de definitivat