Alexandru Mitrita in meciul de fotbal dintre CSM Politehnica Iasi si Universitatea Craiova din etapa 14 a Ligii 1 Betano, disputat pe stadionul Emil Alexandrescu din Iasi, vineri, 2 noiembrie 2018. © FOTO: Dragos Pascaneanu / SPORT PICTURES

Formația Politehnica Iași a contabilizat un nou eșec pe teren propriu. În această seară, elevii lui Flavius Stoican au fost învinși de Universitatea Craiova, scor 0-3 (0-0), după un meci în care au jucat cu un om în minus din minutul 9, Rus fiind eliminat pentru un fault criminal la Mihăilă. Tânărul atacant oltean a avut nevoie de îngrijiri medicale, preț de câteva minute panica punând stăpânire pe teren, crezându-se că s-ar putea produce o tragedie. Din fericire, jucătorul și-a revenit și a fost dus la spital.

După eliminarea lui Rus, meciul practic nu a avut istoric, oltenii dominând teritorial pria repriză, doar acțiunea din minutul 35, când Cioinac nu a fost în stare să înscrie din interiorul careului, singur cu Pigliacelli.

În prelungirile primei reprize, oaspeții au fost aproape de gol, mingea trimisă cu capul de Koljic fiind prinsă de Rusu.

Olteni iau rezolvat partida în doar patru minute. În minutul 49, Mateiu înscrie cu o lovitură de cap cu pământul, din centrarea lui Bancu, pentru ca Mitriță să înscrie din marginea careului, după o acțiune personală.

Ieșenii au încercat să replice, dar în minutul 70 Koljic a făcut 3-0, după un contraatac ca în curtea școlii.

Până la final niciuna dintre echipe nu a mai forțat și s-a terminat 0-3, iar situația Politehnicii se complică, iar scaunul lui Stoican se clatină serios.

Articolul precedentCozmin Gușă, despre amnistie şi graţiere: “Sunt de acord doar în aceste condiții”
Articolul următor„Bucate alese și vin bun” la două târguri organizate la Iași