Consilierii locali trebuie să se pronunțe mâine asupra a trei proiecte de hotărâre într-o şedinţă extraordinară. În toate cele trei cazuri este vorba de modificarea unor indicatori tehnico-economici.

Toate cele trei propuneri vizează proiecte de modernizare a infrastructurii de transport a oraşului aflate deja în procedură de licitaţie.

Sunt supuse modificărilor hotărârile Consiliului Local adoptate în şedinţa din 20 decembrie anul trecut, prin care au fost aprobate documentaţia, proiectul şi bugetul fiecăreia dintre următoarele pachete de lucrări: reabilitarea infrastructurii de tramvai laşi-Dancu, reabilitarea infrastructurii de tramvai în municipiul laşi/reorganizarea circulaţiei pe bd. Tudor Vladimirescu, respectiv modernizarea căilor de rulare pe bd. Ţuţora şi pe str. Pădurii.

Cele trei proiecte au o valoare totală estimată de 120 de milioane de lei şi beneficiază de finanţare europeană (85 %) prin Programul Operaţional Regional, respectiv de la bugetul de stat (13 %).

La refacerea infrastructurii de tramvai Iași – Dancu, lucrările constau în reabilitarea căii de rulare pe tronsonul cuprins între intersecția str. Vasile Lupu – str. Aurel Vlaicu și până la limita intravilan municipiul Iași pe o distanță de 2.460 metri liniari (cale de rulare dublă). Totodată va mai fi reabilitat podul Ciurchi II, vor fi efectuate lucrări de construire a 8 stații de transport public, trotuarele vor fi refăcute pe o suprafață de 9.350 mp, iar spațiile verzi pe o suprafață de 1.775 mp. Durata de execuție: 28 luni de la ordinul de începere a lucrărilor, iar valoarea investiției de 45 milioane lei.

La refacerea a trei tronsoane de cale de rulare tramvai, a cărei valoare este de 44,3 milioane lei, se au în vedere traseul Cinci Drumuri – str. Pădurii – str. Nicoriță (1.334 ml – cale derulare simplă), Piața Pod Roș – intersecție cu bd. Primăverii (914 ml cale simplă de rulare) și Virgil Săhleanu – intersecția cu bd. Metalurgiei – rond Țuțora (3.472 ml de cale simplă de rulare și buclă de întoarcere de 210 ml).

La refacerea căii de rulare din Tudor Vladimirescu și reorganizarea circulației pe bulevard, va fi reabilitată calea de rulare pe 2.410 ml, vor fi refăcute 2 peroane și alte 2 vor fi construite. Totodată, va fi reabilitat Podul Tudor Vladimirescu (1.196 mp).

 

Articolul precedentRita Ora şi Morcheeba, capete de afiș la Afterhills 2019 – VIDEO
Articolul următorFOTO: Peste un secol de la înființarea primei case memoriale din România