Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit asupra unui bărbat cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova, un permis de conducere cu însemnele autorităților din R. Moldova, care s-a dovedit a fi falsificat.

În data de 05 august 2022, în jurul orei 06.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – judeţul Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei, un cetăţean R. Moldova în vârstă de 23 de ani, pasager într-un autoturism înmatriculat în Franţa.
În baza analizei de risc pe linia documentelor de călătorie false sau falsificate, s-a efectuat un control amănunţit asupra persoanei şi a bagajelor, colegii noștri descoperind în portofelul tânărului un permis de conducere cu însemnele autorităţilor R. Moldova, care avea imprimate fotografia şi datele de identificare ale bărbatului.
Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului descoperit, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unor documente autentice, fiind fals.
Cu privire la document, tânărul a declarat că în cursul anului trecut, în timp ce se afla la muncă în Franţa, a obţinut documentul de la un conaţional, contra sumei de 150 de euro, având nevoie la locul de muncă de permis de conducere.  
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentCarte de identitate falsă procurată cu 500 de euro, descoperită de poliţiştii de frontieră
Articolul următorFlorin Spătaru, ministrul economiei: România economică are o hartă oficială