Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, până astăzi, 30   iulie 2020, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 1.430 cazuri cu persoane infectate cu Covid-19 (cu 45 cazuri în plus faţă de ziua precedentă).

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 1.191 au fost externate (cu 31 persoane externate în plus faţă de ziua precedentă).

***

La data de 3 iulie 2020, prefectul județului Iași a emis ordinul nr. 185 privind constituirea Grupei de Coordonare a activităților de evaluare a riscurilor și de stabilire a măsurilor concrete pentru diminuarea răspândirii noului coronavirus – COVID-19 la nivelul județului Iași.

 

Astfel, la data de 29 iulie a.c., 382 poliţişti, împreună cu jandarmi, poliţişti locali, reprezentanţi ai Autorității Naționale de Protecție a Consumatorilor Iași și Ministerului Sănătății au acţionat pe raza judeţului Iaşi pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară în zonele aglomerate.

 

Pe parcursul acţiunilor derulate au fost verificate, în special, unităţile comerciale cu specificul de activitate – terase/bar în aer liber.

 

În total, pe 29 iulie la nivelul județului Iași au fost verificate 114 de societăți comerciale, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 76 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 16.700 de lei.

 

Acțiunile pentru protejarea sănătății cetățenilor vor continua și în perioada următoare.

Misiuni instituționale în județul Iași:

  • ISU a efectuat 21misiuni, din care: 8 misiuni de transport către unități spitalicești, 9 misiuni de decontaminare biologică şi 4 alte misiuni.
  • IPJ a efectuat 117 misiuni specifice.
  • IJJ a efectuat 26 misiuni specifice.
  • Serviciul de Ambulanță Județean a executat 94 misiuni, din care: 30 misiuni de transport către unități spitalicești, 14 misiuni de transport probe biologice, 35 misiuni de decontaminare biologică, 2 misiuni de transport catre spatii de izolare și  13 alte misiuni.
  • MApN a efectuat 7 misiuni de pază la obiective în colaborare cu IJJ, cu 8 militari și un mijloc auto.
  • DSP a efectuat 193 misiuni specifice (11 misiuni de inspecție, 182 misiuni de supraveghere a stării de sănătate, controale pentru verificare măsuri protecție, machete în colectare și transmitere date, anchete epidemiologice, solicitări ambulanță, aeroport, transmitere rezultate la laborator spitale, misiune prelucrare date privind evoluția cazurilor confirmate în spitale).

***

În contextul creşterii numărului de pacienţi pozitivi, fiind necesară suplimentarea numărului de locuri pentru aceştia, în urma discutiilor avute în ultima perioadă şi a demersurilor autorităţilor judeţene, Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a solicitat Ministrului Sănătăţii transformarea unor unităti spitaliceşti în unităti suport COVID-19.

Prin urmare, ieri, 29 iulie 2020, a fost emis Ordinul 1343 al ministrului sănătăţii pentru completarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 555/2020 privind aprobarea Planului de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul epidemiei de coronavirus COVID-19, a Listei spitalelor care asigură asistenţa medicală pacienţilor testaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 în faza I şi în faza a II-a şi a Listei cu spitalele de suport pentru pacienţii testaţi pozitiv sau suspecţi cu virusul SARS-CoV-2.

În baza acestui ordin, s-a aprobat includerea pe lista spitalelor suport covid a Spitalului Clinic de Recuperare Iaşi şi a Spitalului Clinic Militar de Urgenţă “Dr. Iacob Czihac” Iaşi.

Spitalul de Recuperare va pune la dispoziţie un număr de 20 de paturi pentru bolnavii confirmaţi cu noul coronavirus, care sunt dispuse într-un corp de clădire separat. În ceea ce priveşte disponibilitatea Spitalului Clinic Militar de Urgenţă “Dr. Iacob Czihac”, în cel mai scurt timp se va stabili numărul de paturi destinat persoanelor confirmate cu COVID-19 precum şi circuitele destinate acestora.

***

    Potrivit Hotararii pentru modificarea şi completarea anexelor nr. 2 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 553/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 17 iulie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi tinând seama de măsurile adoptate prin Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 37 din 28.07.2020 privind stabilirea unor măsuri de limitare a răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2 la nivelul spaţiilor/activităţilor unde există un risc crescut de infectare, Guvernul Romaniei adoptă prezenta hotărâre:

 

Art. 1 – Anexele nr. 2 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 553/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 17 iulie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 16 iulie 2020 se modifică şi se completează după cum urmează:

 

  1. La anexa nr. 2, după articolul 11se introduce un nou articol, art. 12, cu următorul cuprins:

„Art. 12 – (1) În aplicarea art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare, purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spaţiile publice deschise, cum ar fi pieţele, târgurile, zonele de aşteptare (staţii de autobuz, peroane şi altele asemenea), falezele, zonele în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, în anumite intervale orare, stabilite prin hotărâre a comitetului judeţean/al Municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă. Spaţiile şi intervalele orare se stabilesc, la propunerea direcţiei de sănătate publică, luând în considerare probabilitatea prezenţei concomitente a unui număr mare de persoane în spaţiile şi în intervalele orare respective, unde se constată dificultăţi în asigurarea distanţei fizice de protecţie sanitară stabilite în condiţiile legii.

(2) Administratorii/proprietarii spaţiilor publice deschise stabilite potrivit alin. (1) afişează la loc vizibil informaţii privind obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile respective, la solicitarea comitetului judeţean / al Municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă.”

 

  1. La anexa nr.2, articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 2 – Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 1 – 12 se urmăreşte de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne.”

 

  1. La anexa nr.3, după punctul 3 al articolului 5 se introduc trei noi puncte, pct. 4 – 6, cu următorul cuprins:

„4. Operatorii economici care desfăşoară activitatea în spaţiile prevăzute la pct. 3, cum sunt terasele, cluburile, barurile şi alte asemenea, au obligaţia să respecte orarul de lucru cu publicul şi restricţiile stabilite prin hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României sau a comitetului judeţean/al Municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă.

  1. Măsurile prevăzute la pct.4 se stabilesc pentru unităţile administrativ-teritoriale în care se constată o răspândire comunitară intensă a virusului şi/sau un număr în creştere al persoanelor infectate cu virusul SARS-COV-2.
  2. Operatorii economici care desfăşoară activitatea în spaţiile prevăzute la pct. 3 au obligaţia să ia măsuri pentru limitarea numărului de clienţi la numărul locurilor pe scaune şi a oricăror activităţi care presupun interacţiunea fizică între clienţi.”
  3. La anexa nr.3, după punctul 4 al articolului 8 se introduce un nou punct, pct. 41, cu următorul cuprins:

„41. Operatorii economici care desfăşoară activităţi de jocuri de noroc, au obligaţia să respecte orarul de lucru cu publicul şi restricţiile stabilite prin hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României sau a comitetului judeţean/al Municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă. Măsurile se stabilesc pentru unităţile administrativ-teritoriale în care se constată o răspândire comunitară intensă a virusului şi/sau un număr în creştere al persoanelor infectate cu virusul SARS-COV-2.”

Art. 2 – Măsurile prevăzute la articolul 1 intră în vigoare la data publicării în Monitorul     Oficial al României, Partea I.

***

În contextul creşterii susţinute a numărului de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus (COVID-19), Grupul de Comunicare Strategică atrage atenţia asupra necesităţii respectării cu stricteţe a măsurilor de protecţie sanitară: purtarea măştii, păstrarea distanţei, evitarea contactului direct cu alte persoane, igienizarea frecventă a mâinilor. Rata de conformare faţă de măsurile de protecţie sanitară reprezintă elementul central în gestionarea eficientă a crizei sanitare şi în limitarea răspândirii virusului.

Grupul de Comunicare Strategică încurajeaza la conştientizarea pericolului determinat de infectarea cu noul coronavirus, la îndemnarea în mod respectuos a terţelor persoane să respecte măsurile de protecţie, precum şi la semnalarea către autorităţi a cazurilor în care acestea sunt încălcate.

Grupul de Comunicare Strategică dezaproba actele de politizare a crizei sanitare, fie de negare a pericolului infectării sau de minimalizare a riscurilor generate de COVID-19, fie de contestare recurentă a măsurilor luate de autorităţi pentru gestionarea crizei, bazate pe evaluarea experţilor în sănătate publică, întrucât astfel de acte determină comportamente şi atitudini contrare imperativului sanitar şi social al acestui moment.

***

Ţinând cont de contextul epidemiologic actual şi de evoluţia răspândirii infecţiei cu virusului Sars-CoV-2, precum şi de riscul crescut de transmitere comunitară în rândul populaţiei, în vederea prevenirii răspândirii infecţiei, pentru persoanele care au fost în contact cu un caz confirmat COVID-19, nu au finalizat perioada de 14 zile de izolare/carantină sau au venit în ţară dintr-o zonă/ţară considerată cu risc epidemiologic ridicat de transmitere, se recomandă autoizolare la domiciliu pe o perioadă de 14 zile respectând următoarele măsuri:

  • Purtarea corectă a măştii de protecţie în spaţii închise, aruncarea acesteia după folosire într-un recipient de gunoi cu capac, urmată imediat de spălarea mâinilor cu apă şi săpun şi/sau dezinfectarea cu soluţii pe bază de alcool;
  • Spălarea frecventă a mâinilor cu apă şi săpun şi folosirea de soluţii dezinfectante pe bază de alcool;
  • Păstrarea distanţei de cel puţin 1,5 m între persoane;
  • Curăţarea periodică a suprafeţelor de contact (mânere, mese etc.) cu soluţie dezinfectantă;
  • În cazul apariţiei simptomatologiei specifice COVID-19 se va accesa numărul unic de urgenţă 112;
  • Consultarea periodică a site-urilor oficiale în vederea informării asupra evoluţiei prevederilor legislative privind limitarea răspândirii îmbolnăvirilor cu noul coronavirus.

Precizăm că toate persoanele beneficiare ale suspendării temporare a măsurii de izolare la domiciliu/carantină trebuie informate că, în situaţia în care, în decursul celor 14 zile de la revenirea în ţară saau de la ultimul contact cu un caz confirmat, acestea devin pozitive pentru virusul Sars-CoV-2 riscă să intre sub incidenţa legii conform art. 352 din Noul Cod Penal (infracţiuni contra sănătăţii publice – Zădărnicirea combaterii bolilor) şi să sufere consecinţele săvârşirii aceste fapte.

**

Recomandarea pentru cetăţeni este să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE –0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor. De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

În acelaşi timp, începând cu 4 iulie 2020 cetăţenii au la dispoziţie şi linia telefonică TELVERDE 0800.800.165 dedicată special sesizării neregulilor în context COVID-19.

La nivelul Judeţului Iaşi, numărul de telefon la care se poate apela CJCCI Iaşi, 24/24 ore, este: 0232.256.265.

Articolul precedentDe la 1 august, masca devine obligatorie în județul Iași!
Articolul următorCOD ROȘU de ploi și vijelii