Încălcare gravă a confidenţialităţii în sistemul de sănătate la Spitalul de Copii „Sf. Maria“ Iași.

 

De câteva luni, în secţiunea de Achiziţii Electronice de pe portalul naţional de licitaţii e-licitatie.ro, spitalul trece numele minorilor care au fost consultaţi şi trataţi la această unitate medicală, precum şi tipul de analize la care au fost supuşi.

Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal anunţă că va efectua un control la Iaşi, iar managerul Spitalului a recunoscut că ”este un lucru grav”.

Au fost identificate 29 de astfel de cazuri, 26 din acest an și trei de anul trecut. De fiecare dată, la descrierea achiziției se menționează ”copil”, ”copilul” sau ”pacient”, urmând numele și prenumele. Apoi, sunt indicate tipul de analiză cerut de medic pentru fiecare dintre aceștia. Justificarea faptului că aceste analize figurează pe e-licitatie.ro este aceea că au fost comandate unor laboratoare private din Iași având regimul cheltuielilor de genul licitații sau selecții de oferte.

Articolul precedentCând se deschid casieriile și ghișeele Primăriei Iași
Articolul următorNervi și ore de așteptare la intrarea în Podu Iloaiei, venind dinspre Iași