Un ieșean a fost arestat preventiv, după ce a fost acuzat de comiterea unui omor.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au formulat o propunere de arestare preventivă a lui E.P., din comuna Ciorteşti, cu privire la comiterea infracţiunii de omor calificat asupra unui membru de familie.

“În seara de 17 august 2018, după ce ar fi lovit victima, soţia sa, cu o bâtă, inculpatul ar fi stropit-o cu benzină, după care i-ar fi dat foc, iar, mai târziu, ar fi târât-o în casă, unde a lăsat-o până a doua zi, când ar fi exercitat alte acte de violenţă asupra ei, toate leziunile ducând în scurt timp la decesul victimei”, au menționat procurorii ieșeni.

Tribunalul Iaşi a admis propunerea de arestare preventivă formulată pe numele individului, pentru o perioadă de 30 de zile.

Articolul precedentAlcoolul i-a adus o amendă
Articolul următorArestat preventiv, după ce a AMENINȚAT doi polițiști!