Agenții din cadrul Poliţiei oraşului Hârlău şi Secţiei IX de Poliţie Rurală au acţionat pentru prevenirea accidentelor rutiere, combaterea faptelor de comerț ilicit și asigurarea unui climat corespunzător de siguranță publică.

Au fost verificate opt societăți comerciale și au fost controlate 16 maşini și cinci căruţe, fiind legitimate 39 de persoane. Au fost date zece amenzi, în cuantum de 3.780 de lei. Totodată, au fost reținute două permise de conducere.

Astfel, un bărbat de 43 de ani, din comuna Șipote, a fost amendat cu 290 de lei, deoarece a condus un autoturism pe DJ 282 fără a respecta obligația de a purta centura de siguranţă.

De asemenea, un bărbat de 36 de ani, din comuna Scobinţi, a fost amendat întrucât a efectuat transport de persoane fără a fi autorizat în acest sens.

Articolul precedentRevin ninsorile și lapovița din această dimineaţă
Articolul următorTramvaiul Unirii