Sondele de extragere a apelor minerale folosite de către Spitalul de Recuperare Iaşi vor fi reabilitate şi modernizate. Investiția va fi realizată de Guvernul României.

„Săptămâna trecută am avut o întâlnire cu domnul Iuliu – Alin Udriște, directorul Societății Naționale a Apelor Minerale. A promis și ne-a trimis și înștiințarea că va investi în Iași, mai exact în reactivarea unor foraje pentru ape sulfuroase de la baza de tratament Nicolina. Cantitatea de ape sulfuroase s-a diminuat din cauza colmatării unor foraje și, de aceea, statul român va face o serie de investiții. Vom relua și proiectul de modernizare a plajei Nicolina, proiect care fusese propus spre finanțare, dar nu a avut o linie de finanțare europeană. Sperăm să îi găsim pe Planul Național de Redresare și Reziliență, dar analizăm și posibilitatea de a accesa fonduri nerambursabile. Aşteptăm publicarea ghidurilor de finanţare să vedem dacă suntem eligibili”, a anunțat primarul Mihai Chirica într-o conferință de presă.

Investiția va include reabilitarea sondelor F3502 şi F3507, astfel încât debitul de exploatare să crească în următoarea perioadă. Lucrările vor demarate în primăvara acestui an. Prima etapă va cuprinde reabilitarea prin denisipare şi curăţare, precum şi testele de pompare necesare pentru a se observa debitul maxim. Etapa aceasta se va încheia pe 30 aprilie 2021. Etapa a doua se va desfăşura în perioada iunie – iulie 2021 şi se are în vedere reabilitarea forajului, astfel încât cele două sonde să poată funcţiona fără impedimente. Tot în vara acestui an se va încheia şi etapa a treia, care va cuprinde lucrări de interconectare a celor două surse de apă.

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentParcul Copou, cel mai nou monument istoric din Iași
Articolul următorFilme europene în premieră, la Cinema Ateneu