Firma contractantă a anunțat că echipamentele care formează spitalul mobil au fost încărcate și au plecat spre Iași. Din cauza restricțiilor impuse de statul bulgar, unde este încă stare de urgență, o parte din echipamente (containere) vor fi transportate pe cale rutieră, iar altele (echipamente și aparatură medicală) vor ajunge pe cale maritime în portul Constanța, de unde vor fi încărcate în tiruri pentru a fi aduse la Lețcani.

 

Imediat după ridicarea stării de carantină totală din Ankara, societatea contractantă a început procedurile de încarcare și livrare a echipamentelor. Sper ca acestea să ajungă cât mai repede în România, la Iași și să nu întâmpine probleme în timpul tranzitului prin Bulgaria. Am purtat inclusiv o corespondență cu Ambasada Turciei în țara noastră care ne-a confirmat oficial faptul că, după încheierea carantinei, echipamentele vor fi livrate cu celeritate către ieșeni. M-aș bucura ca la intrarea în România a convoiului să beneficiem de aceeași deschidere din partea autorităților centrale și să fim sprijiniți pentru a aduce echipamentele la Iași. Pericolul epidemiei încă nu a trecut. Județul Iași a înregistrat în ultima săptămână un număr foarte mare de cazuri motiv pentru care ne dorim să funcționalizăm cât mai repede unitatea medicală mobilă.

Platforma de la Lețcani pe care va fi instalat spitalul mobil a fost amenajată. Valoarea contractului de achiziție pentru unitatea medicală mobilă este de 13,2 milioane de euro. Spitalul va avea o capacitate de 250 de paturi, din care 100 pentru terapie intensivă. Va fi format din aproximativ 100 de containere de diferite dimensiuni, care au sistem de ventilație prin presiune negativă.

Unitatea medicală va avea triaj, UPU şi terapie intensivă, policlinică şi zonă administrativă, depozit şi zonă de suport tehnic, radiologie, unitate de sterilizare, laboratoare de analize medicale şi bancă de sânge, depozit pentru medicamente, farmacie, saloane pentru pacienţii cu forme uşoare sau medii, saloane pentru terapie intensivă, sală de operaţie, zonă postoperatorie, spaţii pentru personalul medical, spălătorie, bucătărie, sală de mese, morgă, toalete, rezervor de apă, generator de curent, sală pentru gestionarea infrastructurii IT, staţie pentru oxigen, zonă de cazare cu 16 paturi pentru personalul medical.

Articolul precedentPrimăria Iași vrea să modifice esplanada Teatrului Național
Articolul următorReacție dură a lui Mihai Chirica la adresa premierului Republicii Moldova: „Să îşi ceară scuze pentru jignirile adresate românilor!“