Agenții din cadrul Secției VIII de Poliție Rurală Lețcani au identificat un bărbat de 39 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de furt calificat și accesul ilegal la un sistem informatic.

Potrivit anchetatorilor, din cercetări a rezultat faptul că acesta ar fi încheiat o înțelegere cu un bărbat, de 68 de ani, din aceeași localitate, pentru a-i efectua lucrări de renovare la locuinţă.

Cei doi bărbați ar fi mers împreună la un magazin cu materiale de construcții, unde persoana vătămată i-ar fi spus bărbatului bănuit de comiterea infracțiunilor codul PIN al cardului.

În timpul executării lucrărilor, acesta ar fi observat unde ține persoana vătămată cardul, l-ar fi luat, iar, ulterior, ar fi retras 2.000 de lei.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat și acces ilegal la un sistem informatic, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, acesta să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.

Articolul precedentExpertiza tehnică pentru clădirea Spitalului “Parhon”, efectuată în curând
Articolul următorAtac ca în filme la Iași. Au aruncat cu acid sulfuric în ochii unui bărbat