Un tânăr de 19 ani, Ștefan M., a murit duminică, după ce a căzut de la etajul al cincilea al blocului în care locuia.

Anchetatorii au găsit închisă ușa apartamentului în care tânărul locuia împreună cu mama lui.

Astfel, tânărul a căzut duminică de la etajul V al unui bloc de pe bulevardul Anastasie Panu, iar la locul incidentului a intervenit un echipaj SMURD.

“Un echipaj s-a deplasat la fața locului, dar pacientul nu a răspuns la manevrele de resuscitare, el fiind declarat decedat”, a precizat duminică prof.univ.dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU-SMURD Iași.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași au deschis o anchetă pentru a descoperi dacă a fost vorba despre un accident sau despre o sinucidere.

“Tânărul locuia împreună cu mama sa. În momentul incidentului, acesta se era singur în apartament, ușa fiind încuiată. A fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și cercetările continuă pentru stabilirea situației de fapt”, au spus cei de la IPJ Iași.

În casă nu a fost găsit vreun bilet de adio, care să justifice un eventual suicid.

Articolul precedentIeșenii, învinși în prelungiri, la Mediaș
Articolul următorPatron ieșean, obligat de judecători să achite statului peste 120.000 de lei