Ieri, 6 iulie, in jurul orei 14.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la faptul că un tânăr, în vârstă de 18 ani, din Roman, a fost victima unei agresiuni.
În urma investigațiilor efectuate cu operativitate de polițiști, persoana bănuită de comiterea faptei a fost depistată în județul Iași.

Victima a fost transportată la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză a fost întocmit dosar penal, pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe și având în vedere constatarea medico-legală, cercetările au fost preluate de procurorul criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț.

Articolul precedentAccident cu două victime încarcerate la Leţcani
Articolul următorCoVid-19, 7 iulie: 60 cazuri noi, două decese, 56 pacienți în ATI