La data de 16 februarie a.c., în jurul orei 08:00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați de către un bărbat de 53 de ani, din județul Iași, cu privire la faptul că, în gara din Târgu-Neamț, se află o tânără, de 18 ani, din județul Dolj, care prezintă deficiențe de vorbire și auz și care reclamă faptul că persoane necunoscute i-ar fi sustras un telefon mobil.

Polițiștii de investigații din Târgu-Neamț au notat cu atenție detaliile oferite în scris de persoana vătămată, iar experiența și flerul acestora au dus la identificarea și depistarea persoanelor bănuite de comiterea faptei.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că, la data de 16 februarie a.c., în jurul orei 05:30, două persoane, cu vârste de 24 și 50 de ani, din județul Iași și Grumăzești, profitând de întuneric și de vulnerabilitatea persoanei vătămate,  i-ar fi sustras acesteia un telefon mobil și încărcătorul aferent.

Totodată, persoanele în cauză, ar fi comercializat bunurile unei persoane din Târgu-Neamț.

În urma documentării activității infracționale, în cursul aceleiași zile, cele două persoane, au fost reținute, pentru 24 de ore, fiind cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Politistii au recuperat bunurile sustrase, pe care le-au restituit persoanei vătămate, întreg prejudiciul fiind recuperat.

Articolul precedentCOD GALBEN şi COD PORTOCALIU de vânt puternic, viscol şi ninsori
Articolul următorNoi dezvăluiri șocante în cazul medicilor care prelevau STENTURI de la cadavre. Unii beneficiari ai dispozitivelor primeau medicamente care le agravau starea