În ziua de 27.11.2022 poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Iaşi, Serviciului Rutier, Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase, Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice în colaborare cu Poliţia Locală Iaşi au acţionat în pieţele/complexele comerciale de pe raza de competenţă pe linia prevenirii şi combaterii traficului ilegal cu ţigări şi a furturilor din buzunare, precum şi a menţinerii climatului de ordine publică.
Au fost controlaţi 24 agenţi economici, 32 de persoane legitimate şi 26 autoturisme verificate. Totodată, poliţiştii au aplicat 26 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 14.300 lei, fiind ridicată, în vederea confiscării, cantitatea de 591 de pachete cu ţigări fără timbru accizabil, diferite mărci (11820 de ţigarete).
Astfel, în cadrul acţiunii a fost sancţionată contravenţional conform Legii 227/2015, o femeie, cetăţean al  Republicii Moldova, care a fost depistată în timp ce încerca să părăsească Piaţa Nicolina având asupra sa un număr de 484 de pachete de ţigări de diferite mărci fără timbru accizabil.

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentVitezoman din Neamț, prins de radar într-o localitate din Iași
Articolul următorLa volan, deşi avea dreptul de a conduce suspendat