Agenții din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Popricani au oprit, pentru control, pe DJ 282 C, în comuna Țigănași, un autoturism condus de un bărbat, de 39 de ani, din municipiul Iași.

Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe. Cercetările continuă.

În plus, agenții din cadrul Secției nr. 7 Poliție Rurală Târgu Frumos au oprit, pentru control, pe raza comunei Costești, un autoturism condus de un tânăr, de 19 ani, din comuna Bălțați.

Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe. Cercetările continuă.

De asemenea, polițiștii din Hârlău au prins un bărbat de 34 de ani, din comuna Cotnari, în timp ce conducea un autoturism, pe DE 58, în comuna Scobinți, fiind sub influența alcoolului, în urma testării sale cu aparatul etilotest rezultând o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe. Cercetările continuă.

 

Articolul precedentVine iarna: prinşi transportând lemne, dar fără acte de provenienţă!
Articolul următorCursuri ale Facultății de Filosofie, ținute la Colegiul Național