În urma schimbului de informaţii dintre polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași și autoritățile din Portugalia, realizat prin intermediul Biroului Sirene, din cadrul I.G.P.R., a fost depistat, pe teritoriul Portugaliei, un bărbat, de 41 de ani, din municipiul Iaşi, urmărit național și internațional.

Acesta se sustrăgea executării pedepsei de 10 ani închisoare, fiind condamnat pentru săvârșirea infracţiunilor de trafic de droguri şi punere în circulaţie de monedă străină falsă.

În baza mandatului de executare a pedepsei închisorii, emis de Tribunalul Iaşi, acesta a fost predat din Portugalia și depus în Penitenciarul Turnu Severin, la data de 4 august 2020.

 

Articolul precedent24 de ore după gratii după ce a dat foc la o poartă
Articolul următorGheorghe Nichita, fostul primar din Iași, dus în arest după ce a fost condamnat la cinci ani de închisoare