Compartimentul de Transplant Renal de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon“ a realizat zilele trecute cel de-al patrulea transplant de rinichi din acest an.

O femeie în vârstă de 29 de ani a primit un organ sănătos de la propria mamă, în vârstă de 53 de ani. Femeia fusese diagnosticată în 2016 cu o afecţiune de rinichi, chiar în timpul sarcinii, problemă care a evoluat până la insuficienţă renală în stadiu avansat, ceea ce a impus fie începerea şedinţelor de dializă, fie necesitatea unui transplant.

Şansa femeii a fost reprezentată de faptul că mama sa şi-a dorit să îi poată dona rinichiul, fiind de asemenea şi compatibilitate perfectă între cele două.

În continuare, numărul pacienţilor aflaţi pe listele de aşteptare este foarte mare, fiind vorba despre câteva sute de persoane.

Articolul precedentIaşul, cel mai poluat oraş din România
Articolul următorLicitaţie pentru modernizarea drumului de la Tg. Frumos la Botoşani