Trei indivizi au fost pedepsiți de magistrații ieșeni, după ce au fost acuzaţi de săvârşirea unor infracţiuni.

Dragoş Gheorghe Stoica, în vârstă de 24 de ani, a fost condamnat ieri de judecătorii din cadrul Tribunalului Iași la șapte ani, opt luni și 20 de zile de pușcărie, la fel ca Adrian Iareș, în timp ce Călin Mihai Mineaţă, în vârstă de 19 ani, a primit o pedeapsă de cinci ani, nouă luni și zece zile de detenție.

Acuzațiile aduse de procurorii DIICOT în acest caz au fost de introducere în ţară, fără drept, de droguri de mare risc, trafic de droguri de mare risc și deținere, fără drept, de droguri de risc în vederea consumului propriu.

Instanța dispune confiscarea drogurilor şi a altor bunuri, a banilor, valorilor și a bunurilor dobândite prin valorificarea drogurilor, respectiv pulbere care conţine cocaină, fenacetină şi levamisol, comprimate care conţin ca substanţă activă MDMA, canabis, precum și suma totală de 10.060 de lei. Dispune distrugerea cantităţilor de droguri de risc confiscate de la inculpaţi”, au menționat magistrații ieșeni. Decizia nu este definitivă, ea putând fi contestată.

În urmă cu câteva luni, cei trei au intrat în atenţia procurorilor DIICOT. Conform anchetatorilor, Stoica şi Mineaţă erau vecini în cartierul Mircea cel Bătrân.

Agenţii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi îi filau pe cei doi de o perioadă şi au aşteptat ca aceştia să primească un colet în care se aflau ecstasy, cocaină şi canabis comandate din Olanda, după care i-au aşteptat să meargă să ridice „marfa” de la firma de transport, conform procurorilor. În acel moment, poliţiştii au pus mâna pe ei. Oamenii legii au efectuat ulterior şapte percheziţii, inclusiv acasă la cei doi.

Procurorii au mai afirmat că, în coletul primit de către cei doi tineri din Iaşi au fost găsite 500 de comprimate ecstasy, 50 de grame de cocaină şi 30 de grame de canabis, cumpărate din Germania şi Olanda, pe care le-au comandat prin intermediul platformei Onion (dark-net). Oamenii legii au mai afirmat că drogurile erau destinate comercializării către dealeri şi consumatori din judeţul Iaşi.

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Iaşi, sub coordonarea procurorilor din cadrul DIICOT Iaşi, au efectuat şapte percheziţii domiciliare la adresele folosite de membrii unei grupări infracţionale specializate în trafic de droguri de mare risc. Din cercetări a rezultat faptul că aceştia ar fi introdus în ţară droguri de mare risc, din Olanda sau Germania, prin intermediul unei societăti internaţionale de transport, colete care conţineau importante cantităţi de droguri de mare risc (comprimate ecstasay – MDMA, amfetamină şi MD sub formă de substanţă pulverulentă cristalizată), droguri pe care le-au procurat prin intermediul platformelor de tip Onion (dark-net). Drogurile erau destinate comercializării către dealerii şi consumatorii de asemenea substanţe din judeţul Iaşi”, au precizat cei de la DIICOT Iaşi.

Articolul precedentPeste 500 de dosare de trafic de droguri, investigate la Iaşi
Articolul următorCu dosar penal, după ce s-a apropiat de fosta iubită