Palatul de justitie Iasi

Joi, la sediul Tribunalului Iași a avut loc Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul acestei instanțe, în cadrul căreia a fost dezbătut Raportul de bilanț al activității profesionale desfășurate de Tribunalul Iaşi în anul 2018.

Astfel, la adunare au participat, în calitate de invitați speciali, judecătorul Gabriela Baltag, membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorul Evelina Mirela Oprina, membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii, precum și Romeu Chelariu, reprezentant al societății civile în Consiliul Superior al Magistraturii.

Potrivit datelor prezentate, Tribunalul Iași s-a situat pe locul al patrulea în ierarhia tribunalelor din țară (după Tribunalul București, Tribunalul Dolj și Tribunalul Constanța), cu cel mai mare volum de dosare nou-intrate în anul 2018, mai exact un număr de 16.299 de cauze.

“Tribunalul Iași s-a situat pe al treilea loc, în ierarhia tribunalelor din țară (după Tribunalul București și Tribunalul Constanța), cu cel mai mare volum de activitate (adică numărul total de dosare aflate pe rol, respectiv 27.112 cauze)”, au menționat reprezentanții instanței ieșene.

Aceștia au adăugat că Tribunalul Iași a continuat să fie o instanță eficientă din perspectiva indicatorilor de eficiență stabiliți de Consiliul Superior al Magistraturii, în funcție de care se evaluează performanța instanțelor.

“În 2018, la Tribunalul Iaşi s-a înregistrat o încărcătură medie a cauzelor raportată la numărul mediu al judecătorilor ce au funcţionat efectiv de 661,2 cauze, cu 1% mai mare decât media la nivel național (655,2 cauze) și o încărcătură medie a cauzelor raportată la numărul mediu al judecătorilor din schemă, potrivit statului de funcții al instanței, de 615,7 cauze, cu 8% mai mare decât media la nivel național (568,2 cauze)”, au încheiat cei de la Tribunalul Iaşi.

Articolul precedentGALERIE FOTO / VIDEO: Explozie la un cămin de nefamiliști din Iași
Articolul următorLe-a spus medicilor că a căzut într-un cuțit!